Conducerea

Liliana Vițu – directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării

Liliana Vițu a fost numită în funcția de directoare a Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, în temeiul art. 88 lit. d) din Constituția Republicii Moldova și al art. 11 alin. (1) din Legea privind Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării. A preluat funcția la 5 august 2026.

În perioada decembrie 2021 – iulie 2026, a deținut funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova.

Anterior, a activat în domeniile mass-media, comunicării publice și cooperării internaționale. În perioada 2018–2021, a fost coordonatoare pentru comunicare și media în cadrul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, iar în perioada 2015–2016 a condus proiectul „Susținerea radiodifuziunii publice” al Internews Network în Kârgâzstan.

Din 2013 până în 2015, Liliana Vițu a fost consilieră principală de stat și purtătoare de cuvânt a Prim-ministrului Republicii Moldova. Anterior, a ocupat funcțiile de directoare pentru dezvoltare strategică și directoare interimară a Centrului pentru Jurnalism Independent, precum și de directoare a Departamentului Știri și Dezbateri al postului public Moldova 1.

Experiența sa profesională include, de asemenea, activitatea în cadrul Institutului Republican Internațional, Fundației Eurasia și Ambasadei Britanice la Chișinău. În perioada 1999–2002, a fost corespondentă în Republica Moldova pentru BBC World Service, Secția Română, iar în anii 2001–2002 a fost expertă pentru Republica Moldova în cadrul Economist Intelligence Unit.

A oferit consultanță în domeniul dezvoltării mass-media și comunicării pentru organizații internaționale, inclusiv Thomson Reuters Foundation, OSCE, Internews Network, PNUD și FAO între 2016–2021. De asemenea, a fost instructoare la Școala de Studii Avansate în Jurnalism și expertă pentru Republica Moldova pentru raportul de țară „Națiuni în Tranziție” al Freedom House.

Liliana Vițu este licențiată în Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea de Stat din Moldova și deține un masterat în Studii Europene Moderne de la Universitatea Metropolitană din Londra. De asemenea, a absolvit Școala BBC (Radio) din București.

A fost bursieră Chevening a Ministerului Afacerilor Externe și al Commonwealth-ului al Marii Britanii și participantă la Programul pentru jurnaliști Edward R. Murrow al Departamentului de Stat al SUA.

Pentru a vedea CV-ul în întregime, vezi aici.