Rezistența și legătura puternică cu plaiul natal sunt trăsături distincte ale identității noastre. Supuși unor tratamente inumane și duși la mii de kilometri distanță, rudele, prietenii, vecinii, noi ca popor am reușit nu doar să reînviem, dar să devenim mai puternici.
Rememorăm în spirit și în suflet victimele deportărilor staliniste – una dintre cele mai dureroase tragedii din istoria noastră. Nu vorbim despre cifre sau statistici. Vorbim despre vieți frânte, despre familii smulse din casele lor, despre destine zdrobite pe nedrept. Fiecare om deportat în Siberia a purtat cu el nu doar povara frigului și a foametei, ci și lumina onoarei, speranței și devotamentului față de rădăcinile sale.
Poporul nostru a cunoscut greutăți inimaginabile, dar nu a cedat. A găsit forța să reziste, să supraviețuiască, să se tămăduiască. Această rezistență națională și individuală este dovada că spiritul nostru nu poate fi înfrânt. Dincolo de suferință, lecția pe care o primim este una de viață: libertatea și demnitatea se apără împreună, iar memoria este arma care ne ține treji.
Atrocitățile deportărilor ne reamintesc că în Uniunea Sovietică viața umană nu avea nici o valoare, iar drepturile cetățenești erau iluzorii. În urma barbariilor, noi am rămas răniți ca și popor dar am reușit să ne vindecăm prin unitate. Astăzi, doar unitatea este scutul nostru împotriva manipulării, dezbinării și oricărei amenințări la adresa existenței noastre.
Greutățile suportate ne-au făcut mai puternici. Ele ne spun să nu mai permitem niciodată repetarea acelor premise care au dus la teroare și deznaționalizare. Memoria și adevărul sunt vii, iar solidaritatea ne face să credem unul în celălalt.
Să purtăm vie amintirea celor deportați, să transformăm doliul în putere, suferința în înțelepciune și memoria în busola alegerilor înțelepte și garanția unui viitor în care libertatea și demnitatea fiecărei vieți sunt respectate.
