Statornicia și rezistența sunt trăsături distincte ale identității noastre naționale. Acestea au fost călite de-a lungul timpului de atrocitățile regimului totalitar comunist, dar și crizele istorice. Doar datorită puterii lăuntrice poporul nostru a reușit să rămână drept.
Cu o ferocitate ieșită din comun, regimul stalinist a încercat să distrugă biserici, icoane, însăși demnitatea oamenilor, pângărind simboluri sacre și încercând să smulgă din suflete ceea ce este mai puternic decât orice constrângere – credința. Regimul voia să înlocuiască valorile noastre – pacea, spiritualitatea, cumsecădenia – cu ideologia autocrată care era străină și neacceptată. Moldovenii au fost persecutați pentru credința lor și pentru devotamentul față de valorile spirituale ale acestui pământ.
Au fost decenii în care rugăciunea era pedepsită, iar mărturisirea credinței devenea un act de curaj și rezistență. Totuși, credincioșii nu au cedat. Dincolo de tăcerea impusă și de frica generalizată, s-a născut o forță invizibilă: statornicia care a trecut din generație în generație, o flacără ce nu a putut fi stinsă.
Regimul sovietic a încercat să demoleze temelia valorilor ce formează etosul nostru național, dar nu a reușit să învingă conștiința națională și libertatea spiritului. Rezistența în fața atrocităților este o trăsătură distinctă a poporului nostru – un popor care decide să rămână în picioare chiar atunci când este împins la marginea prăpastiei.
Astăzi înțelegem că suferințele înaintașilor noștri nu sunt doar pagini de istorie, ci lecții vii despre prețul libertății și despre puterea solidarității. Viața fiecărui om persecutat, fiecare rugăciune șoptită în ascuns, fiecare act de credință – toate au fost pietrele pe care s-a clădit rezistența noastră morală.
Să păstrăm vie memoria lor. Să rămânem uniți prin adevăr, prin credință și prin devotament față de această țară.
